NLP, Toamnă, HYGGE și Momente de Relaxare
Nu știu cum este la voi, dar pentru mine luna septembrie vine la pachet cu o încărcătură aparte: începe școala, încep să cadă frunzele, zilele devin răcoroase și ploioase și cumva toate acestea ne fac să fim mai nostalgici. Cu mulți ani în urmă mă lăsam cuprinsă de tristețe și era suficient să privesc pe geam afară ca să-mi dau seama că ploaia măruntă justifica starea mea de spirit. Asta era oricum și ceea ce auzeam în jurul meu de la toți cei care erau „plouați” și ei la rândul lor.
Dar zilele de toamnă și de iarnă sunt numeroase, iar la un moment dat simțeam că nu mă mai suport în pielea mea cu „mood-ul” meu plouat. Așa că am decis că este timpul să fac niște schimbări. Departe de mine să descopăr vreo formulă ideală am combinat două elemente cheie o carte și, evident, tehnicile de Programare Neuro Lingvistică.
Voi începe cu cartea care mi-a oferit cele mai multe informații despre cum putem obține o stare de bine în mod controlat. Este vorba despre seria de cărți scrise de Meik Wiking - HYGGE - Rețeta Daneză a Fericirii, completată de alte două apariții editoriale LYKKE și Arta de a-ți crea amintiri.
Ce am învățat este că putem să ne propunem să trăim într-o stare de bine. Meik Wiking este fondatorul Institutului de Fericire și împreună cu echipa sa a studiat ce anume contribuie în mod cert la crearea unei stări mentale și emoționale pozitive.
Încă de la prima lectură am descoperit că facem în mod natural anumite lucruri pentru a ne mai înveseli zilele mohorâte.
Dar dacă putem să facem mai mult?
Ca trainer de Programare Neuro Lingvistică știu că procesăm informația prin cele 5 simțuri: Vizual, Auditiv, Kinestezic (Tactil), Olfactiv și Gustativ (VAKOG). Pornind de la aceste informații, combinat cu ceea ce am citit în cartea HYGGE, iată formula mea de Toamnă - Iarnă care mă menține într-o stare de echilibru mental și emoțional, relaxare și inspirație:
VIZUAL
Înconjoară-te cu și de lumină! Am descoperit că lumina lumânărilor de orice fel ajută la crearea unei ambianțe plăcute și setează o stare de spirit pozitivă. Câteva perne în culorile toamnei pot accentua căldura unei camere, iar pătură aruncată cu o „neglijență” controlată estetic va transforma orice camera sumbră într-un decor în care nu vei dori altceva decât să te cuibărești.
AUDITIV
O muzică în fundal va adăuga valoare decorului pe care ți l-am descris adineaori. Personal prefer jazz-ul (clape și ocazional corzi) de orice fel. Nu aș putea să dau nume de cântăreți sau trupe. Îi „gust” pe fiecare în parte în funcție de cum Spotify-ul îi transmite. Îmi place să mai ascult deep house, Nora En Pure fiind una dintre artistele mele preferate.Dacă ești în pană de inspirație poți intra pe You Tube și căuta orice muzică de tip Cafe Music și oferta este nelimitată.
KINESTEZIC
Îți amintești de pătura cozy despre care ți-am vorbit mai devreme? Înfășoară-te în ea și simte-i îmbrățișarea caldă. Nu îți va părea rău să investești în păturile BLOOMY. Sunt făcute în România, din fibre naturale și au o calitate excepțională. Ți le recomand din tot sufletul! De asemenea îmi place să port în cameră pulovere comode, plăcute la atingere, care creează senzația de căldură și confort.
OLFACTIV
Completează tabloul de senzații cu parfumul lumânărilor parfumate care-ți vor umple încăperea, dar și cu miros de scorțișoară sau mireasmă proaspătă de prăjituri abia scoase din cuptor.
GUSTATIV
Și pentru că este toamnă nu poate să lipsească de pe masă un must sau un pahar de vin pe care să-l asortezi cu felul de mâncare preferat. Dacă licorile stoarse din struguri nu te încântă, poți oricând să alegi o ciocolată caldă sau ceaiul preferat.
Am făcut din aceste elemente un ritual pe care îl practic zilnic. Ahem! Mai puțin paharul cu vin pe care îl beau ocazional. Când ziua deja începe să se micșoreze aprind lumânările, îmi pun muzica în fundal, setez mirosul de ambră în birou și deja lucrurile sunt mai vesele. Apare acel sentiment de stare de bine pe care poți să-l creezi singur, astfel încât nu mai trebuie să fii la discreția zilelor cu soare. Este adevărat că nu putem controla totul, dar putem, pe cât posibil să ne înconjurăm de elemente care să contribuie (în mod intenționat) la realizarea stării de echilibru și relaxare. „Pentru că afară plouă” nu ar trebui să fie o scuză pentru a avea o stare bacoviană.
Și pentru că toate acestea am reușit să le descopăr cu ajutorul NLP -ului te invit să participi la cursul GRATUIT Introducere în Programarea Neuro Lingvistică pentru a vedea cum te poți folosi de aceste tehnici pentru a-ți crea o viață mai frumoasă și echilibrată.
Atât pentru azi. Ne vom revedea cu alte subiecte interesante.
A voastră în succes,
Comments