Întotdeauna am fost impresionată de creatorii de conținut, de abilitatea lor de a prezenta obiectiv calitățile unui produs sau serviciu și de capacitatea de a spune cu ajutorul cuvintelor și al imaginilor povestea acestora. Cred cu tărie că aceasta este și definiția Creatorului De Conținut.
Nu trebuie să ai mii de followers ca să fii creator! Însă trebuie să creezi indiferent de numărul acestora. Atunci vor veni și urmăritorii și ulterior colaborările cu diversele branduri.
La finalul anului 2021 am decis să organizăm un eveniment mai special care să aducă laolaltă deopotrivă Creatorii De Conținut și diverse branduri care sub deviza #AutenticRomânesc să aibă la dispoziție 2 zile posibilitatea de a crea content de calitate pentru aceste branduri conform viziunii lor. Astfel a luat naștere proiectul Creator's Retreat din cadrul Creatorship Events. La Ediția Debut ne-am dorit un eveniment restrâns, tocmai de aceea strategia a avut în vedere aducerea unui număr de maxim 10 creatori. Pe unii i-am ales noi cu mânuța noastră, iar alte fete au participat la câteva concursuri de tip GIVEAWAY pe care le-am organizat pe contul meu de pe Instagram și Facebook. În cele din urmă, spre marea mea bucurie, am reușit să creăm un grup de 9 creatoare care au fost dispuse să beneficieze de o „vacanță” de două zile în inima Transilvaniei. Am scris vacanță în ghilimele pentru că am îmbinat utilul cu plăcutul, dar despre asta vom discuta ceva mai târziu.
Prima zi a debutat cu un training de fotografie susținut de Serena Marosi care le-a arătat fetelor traseul unei poze de produs bine făcute. Nu există perfect din prima și cu fiecare fotografie pe care în calitate de creator o vei face, vei deveni din ce în ce mai bune.
Primul workshop practic l-am făcut cu produsele unui brand pe care îl iubesc din tot sufletul NOBILA CASA, un brand 100% românesc care oferă clienților săi decorațiuni interioare din domeniul HOME & DECO, atât în magazinele fizice din marile orașe ale țării, cât și prin intermediul unui magazin online. Cunosc produsele NOBILA CASA de peste 5 ani și nu pot exprima bucuria pe care am avut-o în momentul în care au răspuns afirmativ invitației de a fi alături de noi în cadrul acestui eveniment. Nu ne-au ajuns 3 ore pentru a crea tot ceea ce ne-am propus cu aceste minunate articole care fac parte din colecția PICNIC DREAM.
Imaginează-ți ce înseamnă să-ți poți umple coșul de picnic cu câteva produse delicioase și să pleci cu persoana dragă sau cu prietenii la un picnic?! Să servești sub un apus de soare câteva soiuri de brânză alese, cu un pahar de vin fructat?! Să faci un picnic de poveste cu o pătură și câteva perne, să creezi TU singură povestea unei seri romantice, de neuitat. Nimic nu este complicat atâta timp cât tu îți dai seama că poți fi creatoarea propriei tale povești.
A doua zi am continuat cu alte branduri speciale. NALA Cosmetics ne-a încântat cu produsele sale deosebite, iar fetele nu s-au mai săturat să le facă poze, să le filmeze, să le folosească și să se bucure de ingrediente 100% naturale.
Folosesc NALA de mai bine de 3 ani și întotdeauna le-am apreciat produsele. Mirosul lor, senzația de catifelare pe care o lasă pe piele, toate sunt atribute care ne-au împins să le punem produsele în valoare. Mai mult, fetele s-au distrat și s-au lăsat purtate de imaginație, depășindu-și așteptările.
Tucano Coffee ne-a oferit energia necesară pentru a putea face o treabă excelentă, iar Cosmetic Plant ne-a furnizat toată gama de produse SPF pentru a ne proteja de razele fierbinți ale soarelui. Cosmetic Plant înseamnă mult mai mult decât gamele de produse pe care le-am fotografiat. Începând cu anul 2012 au câștigat până în prezent în fiecare an nenumărate premii și distincții pentru produsele create care au în spate ani de cercetare și inovație.
Ziua a doua ne-am încheiat-o cu un alt brand românesc MICA CERA. Acolo provocările au fost foarte mari pentru că fiecăruia dintre obiectele oferite de acest brand am vrut să-i facem cinste așa cum se cuvine. Porțelan de cea mai înaltă calitate Mica Cera îți răsfață clienții cu imagini din natură, povești de iarnă sau zodii pisicești prezentate în culori regale împodobite cu foiță de aur sau argint, modelând „visuri din lut și culoare.”
Ne-am încheiat weekendul la Villa Rihuini Wine House din Richiș cu prăjituri cu rubarbă, lichiu (prăjitură tradițională ardelenească cu brânză dulce), limonadă cu sirop de soc și un vin bun care să ne ajungă la suflet. Toate acestea sub privirile atente ale gazdelor noastre frații Alex și Ovidiu Andrei care au avut grijă să ne arate farmecul zonei și să ne inspire să le mai călcăm pragul.
Cu greu ne-am luat rămas bun și de la gazdele noastre, dar și de la fetele care după două zile pline s-au întors acasă. Între momentele de creație care au implicat multă muncă (uneori poate prea multă) au rămas amintiri de neuitat, prietenii noi, cadouri frumoase din partea partenerilor și câteva lecții importante:
Lecția #1 - nu poți fi creator de unul singur
Ba da! Dar ... într-o eră în care este nevoie de viteză în a crea materiale, iar formatul video domină platformele de socializare, a lucra cu cineva în echipă este o cerință necesară. Schimbul de idei duce la dezvoltare, iar contradicțiile sunt sănătoase. Fiecare contribuie cu viziunea sa, iar rezultatul este o îmbinare dintre genialitatea fiecăruia dintre noi.
Lecția #2 - creatorii și brandurile trebuie să lucreze împreună
Comunicarea rămâne cel mai important aspect într-o colaborare. Un lucru este cert: creatorii de conținut au nevoie de produse și servicii despre care să discute sau să scrie, iar brandurile au nevoie de promovare. De aceea au nevoie să se întâlnească la jumătatea drumului, iar cererea și oferta să fie satisfăcută.
Lecția #3 - nu trebuie să fie perfect
Mulți creatori de conținut pierd din perseverență din dorința de a crea imaginea sau video-ul perfect. Perfect în comparație cu cine sau cu ce? În loc să te concentrezi pe calitatea imaginii, concentrează-te pe povestea pe care vrei să o spui. E simplu! Fii autentic(ă) și spune-ți povestea ta în legătură cu produsul/serviciul despre care vorbești sau scrii. Nici mai mult, nici mai puțin.
Lecția #4 - dezvoltarea se produce dincolo de granițele Zonei De Confort
Știu că sună a clișeu dar fetele au dovedit că își pot schimba stilul de lucru, că se pot adapta, că pot inova și că sunt capabile să experimenteze. Să depășești limitele experiențelor din trecut și să creezi altele noi este apanajul celor care contribuie în mod activ la crearea unei lumi mai bune și mai frumoase. Fiecare discuție, fiecare idee, poză, video sau încercare, le-a făcut cea mai bună versiune a lor în acel moment. Ce experiență! Să știi că cerul este limita!
Lecția #5 - fiecare are momentele sale
În echipă este nevoie nu doar de imaginație și colaborare, ci și de toleranță. Nu toată lumea știe și nu toată lumea este dispusă. În cadrul evenimentului Creator's Retreat ieșirea din zona de confort a fost la ordinea zilei. Cerințele au fost mari, caracterele diferite, timpul scurt și presiunea pe crearea de materiale de calitate crescută.
Povestea Creator's Retreat nu s-a încheiat odată cu plecare noastră către casă. Pentru că povestea Creatorship Events abia începe. Creator's Retreat a fost doar primul capitol dintr-o carte pe care o scriem împreună. O carte despre cum să trăiești cu pasiune, oferind valoare celor care au încredere în noi și care ne vor fi alături în următoarele călătorii, creatori și branduri deopotrivă. Vreau să mulțumesc încă o dată brandurilor care ne-au fost alături: Nobila Casa, Tucano Coffee Timișoara, Nala Cosmetics, Cosmetic Plant, Mica Cera, Albinuțele Și Produsele Apicole și Villa Rihuini Wine House din Richis. De asemenea doresc să le felicit pe creatoarele noastre pe care vă invit să le vizitați pe conturile de socializare de pe Instagram: Mihaela Curea aka Deweekend.ro, Maya Raicu, Dalia Bugnar, Amina Poterașu, Alexandra Crișan aka Stillista Fashion Coach, Laura Popa, Sorana Ionașcu, Serena Marosi și ...
A voastră în succes,
Comments