Am scris zilele trecute o postare pe pagina mea de Facebook Iva Berghmann despre STIMA DE SINE.
Ideea mi-a venit în timpul unei scurte vizite în Veneția, oraș pe care l-am vizitat pentru a patra oară și de al cărui farmec nu mă satur. În timp ce stăteam la o terasă cochetă, așteptând să ni se aducă prânzul, m-am transformat din turistul "flămând" în observatorul tacit al oamenilor care chiar locuiesc în Veneția. Lângă noi s-au așezat 3 italieni - Veneto cum ar zice ei, două doamne și un domn, iar la câteva minute li s-a alăturat încă un domn. Cum înțeleg destul de bine italiana (mai puțin atunci când se vorbește în dialect și când nici ei nu se înțeleg între ei) nu mi-a fost greu să prind firul discuției. Și aici vine surpriza: pentru ascultătorul obișnuit cei patru părea că au un dialog normal, povestind despre ceva amuzant. În realitate cel de-al patrulea venit povestea că de dimineața a fost la biopsie și că lucrurile nu au decurs prea bine. Nu voi descrie restul discuției pentru că nu despre asta este vorba. Este vorba despre ATITUDINE și despre faptul că indiferent de situațiile cu care se confruntă italienii aleg să trăiască acea DOLCE VITTA.
Evident că imediat mi-am adresat întrebarea:
Există oare vreo legătură între Dolce Vita și Stima de Sine? Și... oare Stima de Sine are vreo legătură cu Iubirea de sine?
Voi încerca în rândurile următoare să vă pictez un tablou de acțiuni pe care am ales la un moment dat să le introduc în viața mea și care te vor ajuta să-ți CREȘTI STIMA DE SINE.
1. PRACTICĂ GRIJA DE SINE
Când vorbesc despre Grija pentru propria persoană nu mă refer la a te îngrijora pentru tine sau pentru soarta ta! Mă refer la a-ți bloca în viața ta super aglomerată timp pentru tine și pentru ritualuri de îngrijire personală ( și aici nu mă refer la uzatele mani-pedi sau vopsitul părului)
un masaj;
lectura unei cărți bune;
un vernisaj sau un spectacol de operă sau de teatru;
un film fain;
un pahar cu vin sau un ceai fin;
o pătură Hygge în care să te înfofolești la finalul unei zile grele;
o mască, un peeling pentru față sau pentru corp;
o sesiune la SPA - dacă ai așa ceva în orașul tău. Evident vei putea spune că toate acestea îți vor sparge contul. Este adevărat că s-ar putea să trebuiască să investești în asemenea ritualuri, dar dacă te vei uita cu atenție la lista de sus, vei descoperi că majoritatea ritualurilor de îngrijire personală sunt gratuite, le ai în casă și nu necesită decât atenția ta. Îngrijirea personală implică să faci ceva pentru tine, ceva ce îți place, ceva în cadrul căruia să te plasezi pe tine în centrul atenției, astfel încât să ai grijă de mintea ta, corpul și spiritul tău.
2. PRACTICĂ MEDITAȚIA ȘI AFIRMAȚIILE
Afirmațiile sunt cele mai simple modalități de a deturna atenția de la problemele cotidiene la ceea ce dorim să se manifeste în viața noastră și de a înlătura stima de sine scăzută. La început am crezut că afirmațiile sunt „minciuni” repetate care la un moment dat pot sau nu să devină un adevăr în viața noastră. Gândite și, mai apoi, rostite așa, ele au valoare 0. Dar dacă în afirmațiile pe care le spunem există un sâmbure de adevăr? Atunci, cu siguranță că lucrurile stau altfel. Ideea de bază este că atunci când practici o formă de meditație în cadrul căreia inserezi mesaje chiar și parțial adevărate, alegi să-ți liniștești mintea și corpul și să îl hrănești cu mesaje „by choice” - din alegere și să îl descarci de tot „zgomotul” de peste zi care a venit către tine din inerție.Iată câteva exemple de afirmații:
Sunt puternic(ă)!
Sunt demn(ă) de iubire!
În orice zi și în orice privință corpul meu face ce are de făcut pentru a funcționa natural, fiziologic, sănătos și chiar așa și este!
Am puterea de a trăi armonios și sunt în armonie cu mine!
Sunt o persoană frumoasă!
Cu fiecare zi care trece sunt din ce în ce mai sănătos(oasă)!
3. VIZUALIZEAZĂ CEEA CE VREI
Multe dintre gândurile predominante de peste zi au legătură cu circumstanțe exterioare, necontrolabile și pe care nu ni le dorim. Nivelul de stres și presiune este imens și poate părea de necontrolat. O pauză de „respirație” în care să-ți reamintești constant ceea ce vrei și să vizualizezi ceea ce vrei, îți va aduce claritate și stare de bine:
în primul rând îți îți vei permite să faci o mică pauză;
în al doilea rând vei respira adânc, controlat și complet, fapt care permite oxigenului să pătrundă în fiecare celulă a corpului tău;
și nu în ultimul rând, îți vei reaminti constant care este direcția în care te îndrepți, iar dacă te-a deturnat cineva sau ceva, așa vei putea reveni la Calea Ta.
Când faci exercițiile de vizualizare adresează-ți aceste 3 întrebări:
Cine vreau să fiu? Să devin?
Ce anume vreau să realizez?
Ce voi vedea/auzi și simți atunci când obiectivul meu va fi fost realizat?
4. ARUNCĂ-ȚI ”CÂRPELE” ȘI PUNE PE TINE HAINE ”PREȚIOASE”
Ce înțeleg prin „cârpe”? Mă refer la așa zisele haine de casă care nu sunt altceva decât bătrâne haine de oraș care s-au deteriorat și au fost retrogradate, condamnate la o viață de foială în bucătărie sau pe canapea. De ce trebuie să faci asta? De ce să nu te simți elegantă și faină și în casă? Dacă ne îmbrăcăm în „boarfe” oare cum ne vom simți? Personal încă nu m-am simțit mare doamnă îmbrăcată în „boarfe” rupte sau pătate. Tocmai de aceea refuz să le mai port. La un moment dat am fost tributari „sărăciei” în perioada comunistă pentru că nu se găseau prea multe lucruri și de aceea părinții ne-au învățat să purtăm o haină până se rupe, iar după aceea s-o cârpim și s-o purtăm în casă. „Ai idee câți copii nu au ce să îmbrace în Africa?” îmi spunea mama. Și avea dreptate. Însă noi nu trăim în Africa și o haină nu mai trebuie s-o purtăm până se rupe. Ne place varietatea, iar dulapurile noastre pocnesc la propriu de câte „țoale” avem, unele chiar cu etichetă.
Fii doamnă peste tot! Fii doamnă în societate! Fii doamnă în bucătărie! Fii doamnă în pat! Fii doamnă și simte-te bine în haine bune, nu în boarfe!
5. FOLOSEȘTE ACCESORII DE CALITATE
Nu spun să te umpli de lanțuri și inele de aur, cât mai degrabă să alegi mai puține accesorii, dar de calitate. Plasticul, personal mi se pare inacceptabil pentru că reprezintă pentru mine tot ceea ce este ieftin și lipsit de gust. Dar asta este o părere personală. Prefer mai degrabă un inel dintr-un metal prețios, decât 10 inele fashion. La final când vei face matematica vei descoperi că ai plătit mai mulți bani pe gablonțuri decât pe inelul de aur sau de argint. Care este diferența: metalului prețios îi va crește întotdeauna valoarea, în timp ce celelalte sunt doar un moft de moment care îți scot banii din buzunar.
6. SETEAZĂ LIMITE ȘI SPUNE ”NU”
A stabili care sunt limitele și a spune „NU” sunt în opinia mea cele mai importante aspecte pentru echilibrul tău mental și emoțional. Un loc de muncă abuziv, o relație personală sau profesională toxică sau un mediu de lucru excesiv de presant, în care nu ai stabilit care sunt limitele și accepți abuzurile ca pe ceva normal, reprezintă terenul cel mai potrivit pentru stress, frustrare și burnout. Nu este VINA MEDIULUI! Ar fi bine să înțelegi că este în puterea ta să accepți (sau nu) ceea ce se întâmplă. ATENȚIE! Nu ce ți se întâmplă! „Dar Iva, tu nu știi cum este! Tu nu ești angajată!” Ba știu cum este! Termenul de Business Bullying este cât se poate de actual mai ales în contextul în care în relațiile B2C unul dintre parteneri îl consideră pe celălat sub nivelul lui și dator să i se supună. Ce credeați: că în timpul negocierilor nu se urlă? Că un beneficiar își asumă întotdeauna pierderile sau lipsa lui de knowledge? Iată ce îți recomand să faci:
Stabilește cu claritate care este mediul în care vrei să lucrezi, cum sunt oamenii cu care interacționezi, ce fel de relații vrei să ai;
Asumă-ți riscul că partea cealaltă poate să îți spună „La revedere!”
Stabilește care sunt limitele: când poți fi sunat(ă), care sunt îndatoririle tale, care este tonul pe care-l admiți, etc;
Acționează IMEDIAT! Nu aștepta să se umple paharul. La prima sesizare de deraiere oferă feedback și nu permite ca „buba” să explodeze. Lipsa de feedback îi transmite celuilalt că îi permiți să-ți vorbească pe un anumit ton sau să se comporte într-un anumit mod. Consideră acest comportament INACCEPTABIL și ia măsuri IMEDIAT!
7. IARTĂ-TE!
Nu are sens să te „biciuiești” pentru lucruri pe care nu le mai poți schimba oricum. Trecutul este trecut. Tot ceea ce poți face este să îți dai seama că la momentul X ai făcut tot ceea ce ai putut să faci cu resursele și informațiile pe care le-ai avut la dispoziția ta și intenția ta a fost pozitivă. Dacă ai fi putut/știut să faci altfel ai fi făcut-o. Așa că trage-ți învățăturile și mergi mai departe.
Și acum că ai aflat sau ți-ai reamintit toate acestea mi-ar plăcea să-mi spui în comentariile acestui blog ce părere ai? Crezi că cineva va spune că ești Egoist(ă) atunci când vei spune „Nu am timp de tine! Acum am întâlnire cu mine?” Posibil. Însă așa cum am menționat și în alte articole singura persoană pe care trebuie s-o faci fericită ești tu, pentru că din prea-plinul tău vei putea să oferi și celorlalți. Când cu adevărat ajungem să ne prețuim pe noi, atunci ne vor prețui și ceilalți (nu că ar mai conta :) )
Super postare! Chiar avem nevoie sa înțelegem ca starea de bine pleacă de la noi și ca nu ne e datoare lumea sa ne-o ofere! Însă, am observată ca lumea se simte foarte ofensata când stabilesti limite. E trist sa vezi astfel de reacții, chiar dacă viața mea a devenit mult mai buna de când fac asta!